Tutti i posti di Gael Gerard

a grazia di a forza

  Si mostra curaggiu’affruntà a paura quand'ella si scivola in noi, in u nostru corpu, e nostre emozioni, i nostri pinsamenti è i nostri cori .

Pudemu confià nantu à questu i nostriintuizione u megliu, unu chì apre à ciò chì succede quandu facemu sfide . Hè soprattuttu bonu per seguità quandu vene u tempu di fà scelte ogni ghjornu .

L'elementi di sta intuizione venenu da a livellu di cuscenza chì hè assai oltre a logica è a ragione ragiunamentu . Dunque, qualchì volta ci vole assai impulsu è determinazione seguitate sti cunsiglii chì qualchì volta ci parenu andà contru à u sensu cumunu è pò ancu parenu stupidu .

È quì, in queste circustanze singulari è oh quantu eccezziunale, quandu ci hè un forte cuntattu trà u nostru esse globale è un fattu ambientale eccezziunale o una emuzione putente, ùn avemu micca ùn deve micca mancatu sta chance cresce à sè stessu, usendu i nostri punti di forza mistici chì sò a fede è a grazia quant'è e nostre capacità filosoficu è psicologicu .

Questu hè cumu pudemu dumandàgrazia di forza per purtà noi liberazione è a custanza necessaria per rializà u nostru compitu in mezu caos è incertezza .

Sapemu quantu hè faciule di lascià andà seduttatu da a paura è difficiuli di sbulicà da quandu ella sbatte i nostri pinsamenti è ci incoraggia à ritirassi in noi stessi, intornu à i monti illusioni e falsi titoli .

Questa paura hè questa serpente chì si sfila trà i petre da u muru di u nostru castellu internu . Hè cusì chì Thérèse a descrive. da Avila, quale tene da a paura, implorò l'Altissimo per mantene l'alerta in u corpu è l'alerta in mente per avvelà in u putere di grazia cum'è una misura protettiva di u so castellu persunale .

” Chì sta gràzia ci mantene in terra, ben centratu in l'intimità di i nostri pinsamenti nutriti altrettantu da u discernimentu è a ligerezza di l'apertura à ciò chì hè, solu per mezu di relazioni cù l'altri . Chì a paura ùn pigli mai u mo corpu, da u mo core, di i mo pinsamenti è di a mo ànima per chì e mo azzioni sò ghjustu ” .

181

L’arbre de Gergovie

 Davanti à a muntagna
 più vicinu
 marca di l'ochju di u ciclopi
 sole senza peso
 sottu à i nuvuli di ghjennaghju.

 Ci era un tempu
 passeggiate affondate
 à u casu da e prugne mirabelle 
 maraude des souvenirs
 giranu cum'è foglie morte  .

 Dopu vinni u pisanti passaghju di carretti
 per sbulicà e lastre gallo-rumane
 per detect l'ochji 
 sopra a siepe ;
 scambià rosa canina.

 Cusì viotu
 e pelle di u ventu
 nantu à u set di vacanze
 per cultivà u focu di l'amicizia
 chè una banda di oche salvatichi
 ùn pò micca arrubbari  .


 180 

L’homme qui marche

 Si camina…  à u turnu di a strada …  sottu un celu nuvoloso …  a so siluette alta adornata cù luce …  ellu campendu da trà l'arburi di una calma invernale .

 U cunnoscu …  quellu chì hè ghjuntu à mè scuntrà …  mentri senza aspittà mi dumandu u silenziu è sulitudine .

Si sente …  una scatula di munificenza …  a dolcezza di ciò chì succede …  a manu stesa …  e poi l'acellu sbarca …  a piuma d'amore .

Infine avemu salutatu è senza per vultà simu distanti …  andendu à ellu induve sò vinutu è mè andendu duv'ellu hè vinutu .

e vite s'incruciate …  una matina costi…  prima chì l'altru hè revelatu …  per maravigliate di una collusione à a nostra mamma terra. L'incantu di i passi ripetuti crisp, cuncrezioni cristallini sonora cumplettanu a prima particella …  sò una identità, una faccia, una persona …  Sò u petale di u fiore è l'ape chì mi visita hè induve andà …  finu à a scadenza .

179

A capanna di Beaumont

      In l'invernu, l'internu era cusì mite …  gioia Farandula di risa è di sbuchjate sonava l'allungamentu infinitu di u tempu di zitiddina .

Un tira …  i cortini tirati …  materassi cuscini coperte e piazze di schiuma ammucchiate …  simposiu gigante di e creatività fisiche è vocali di una spinta primu saltu .

In l'invernu u e parolle ch’è no ghjittamu sò u ganciu di i crachi di a memoria … resta solu u crumpling of gift wraps stendu in una palla longu i muri .

In l'invernu ci hè lochi propizi à traversate ogni ghjornu per ancu più piacè scontru cù a voce è u gestu a pianificazione di l'adulti .

In l'invernu u a zuppa hè calda …  brusgia a lingua è ci face sopra u cuntenutu di a cucchiara …  poi s'alza e maree lente bè per manghjà è dorme …  a sera quandu u mercante di a sabbia passerà .

In l'invernu no di salamalecs …  nunda, ma ochji ridendu chì i versi di u canzona evacuate in a ruttura rurale di un coru cunnisciutu da tutti .

In l'invernu mettemu cappellu è guanti per vede megliu u tramontu …  in catimini …  quandu e ghirlande di luce parenu lucici à u principiu di una matina luntanu .

I zitelli sanu chì l'inguernu hè dolce à quelli chì sà cumu amassi … è chì divertendu è rispettendu l'altri si tesse a tela di i ghjorni à vene … modu tradiziunale di cullà l'ingredienti necessarii per fà u pane di dumane .

178

Sylvain Gérard.œuvre 2 – l'omu à a so finestra

 

 A faccia emaciata di u ghjovanu   
 fora di a so educazione   
 già capace di cogliere   
 l'imbrogliu contagiosu   
 accumulazioni di cunniscenza.      
  
 È veramente cunnosce u mondu   
 u ghjovanu cù a faccia emaciata   
 senza ochji, senza mani, sans jambes mais bouche ferme   
 cattura l'oltre   
 ellu u guardianu di l'esternu   
 è in u fondu   
 hè un scontru di accumulazioni   
 ellu u destinatariu di i turpitudini è di i privilegi   
 sottu à u nasu è a barba di l'antichi   
 il est le plus habile 
 per cumbatte u ghjudiziu   
 ellu l'ingegnu cun un destinu zigzaguante   
 u roller rock   
 à i surgenti propiziatori   
 ellu culpèvule di rapina   
 offre a so vita cù u so turmentu indicibile   
 ciò chì sò usati   
 i creatori di sogni, i pueti, i mistici,   
 per mai sbaglià i fulmini celesti   
 taglià u so stomacu una scorsa notte   
 être foudroyé par son ombre chaude. 
     
  
 Calmu è ubriachezza   
 una maschera si trova davanti à noi   
 ricca di mitulugia pruvata   
 un masque d'accueil des reconstructions   
 induve cullà i frammenti di stu corpu spargugliatu.      
  
 O surella sposa   
 ancu s'è mi manca u sceptru   
 Aghju dumandatu è cuminciatu a vita vera   
 celle de la loi des bulles   
 chì solu i sciamani ghjunghjenu, pueti, prufeti,   
 "cordieri" et "ricci"   
 - (i proponenti di a teoria di superstringe è di a gravità quantistica di loop)    
 tutti i seguitori di u spaziu lacunari di l'acque ritirate.      
  
 Ùn ci hè più vacuità   
 que le chant des nuages  
 apre i finestri   
 noi l'acelli di u verbu   
 noi i stirrers di a forza di volu.      
  
 177 

Sylvain Gerard. opera d'arte 2 – l'omu à a so finestra

    A faccia emaciata di u ghjovanu   
 fora di a so educazione   
 già capace di cogliere   
 l'imbrogliu contagiosu   
 accumulazioni di cunniscenza  .    
  
 È veramente cunnosce u mondu   
 u ghjovanu cù a faccia emaciata   
 senza ochji, senza mani, senza gammi ma bocca aperta   
 cattura l'oltre   
 ellu u guardianu di l'esternu   
 è in u fondu   
 hè un scontru di accumulazioni   
 ellu u destinatariu di i turpitudini è di i privilegi   
 sottu à u nasu è a barba di l'antichi   
 hè u più intelligente di l'omi   
 per cumbatte u ghjudiziu   
 ellu l'ingegnu cun un destinu zigzaguante   
 u roller rock   
 à i surgenti propiziatori   
 ellu culpèvule di rapina   
 offre a so vita cù u so turmentu indicibile   
 ciò chì sò usati   
 i creatori di sogni, i pueti, i mistici,   
 per mai sbaglià i fulmini celesti   
 taglià u so stomacu una scorsa notte   
 per esse stunatu da ciò chì vede  .      
 Calmu è ubriachezza   
 una maschera si trova davanti à noi   
 ricca di mitulugia pruvata   
 a maschera di benvenuta di e ricustruzzioni   
 induve cullà i frammenti di stu corpu spargugliatu  .      
 O surella sposa   
 ancu s'è mi manca u sceptru   
 Aghju dumandatu è cuminciatu a vita vera   
 quellu di e lege di bolle   
 chì solu i sciamani ghjunghjenu, pueti, prufeti,   
 "cordieri" et "ricci"   
 - (i proponenti di a teoria di superstringe è di a gravità quantistica di loop)    
 tutti i seguitori di u spaziu lacunari di l'acque ritirate.  
     
 Ùn ci hè più vacuità   
 chè chjamà a luce   
 apre i finestri   
 noi l'acelli di u verbu   
 noi i stirrers di a forza di volu  .

     
 177 

Sylvain Gérard. opera d'arte 1 – a scappata

 Cette remontée du centre de la terre
 A belle allure vers le commencement 
du monde
 Cette perspective où s'essouffle 
le père invectivé 
 La brûlure des anciennes alliances 
que l'on découvre à demi-mortes le matin
 La plainte des animaux égarés en 
d'étranges contrées enfin créées
 Cette fuite vers des aubes promises
 Cet élan brisé contre la vitre des immobilités
 Cet éclair rouge sang du couteau 
contre le ventre
 Ce suçon de paix donné à la va-vite 
le temps de l'éructation
 Ce court-circuit des émotions vraies 
chì un surrisu chjude trà quattru tavule.
 Ils sont partis
 Ils ont fuit
 Le courage à deux mains repliées sous 
la chape des convenances
 Ne les arrêtent que la fatigue et 
le soir qui tombe
 Errant de ruine en ruine
 Dans un chariot de bric et 
de broc assumé
 Le rétameur s'est éloigné dans 
un nuage de poussière
 Et la route fût longue et par trop inhospitalière
 Père et mère confondus à la craie 
graphés sur la carriole
 Leurs noms écorchés à demi effacés
 En vaines contorsions l'outil de 
braise fume en se mêlant à l'eau
 Je bave et m'extrais hors de cette 
chape carencée
 Pour la parole habile
Rilevate à l'incrociu di salve
 di capiscitura è vertigine.

 U calore di un desideriu tensu 
sous la toile
 Éclair blanc au zénith
 La coquille éclate
 Le jaune se fait soleil rayonnant
 De cet éclat consacré au profond 
des origines
 De cet imbroglio d'os et 
d'organes disjoints
 Je pus grandir entre fiente et 
humidité
 Poussé sur le devant de la scène
 A noyer par l'alcool
 Ces myriades d'étoiles alors 
entrevues
 Si puissantes si fascinantes 
si monstrueuses
 Dialoguant avec ce corps douloureux
 ànima mo diu .
 Aghju guidatu l'attaccu 
jusqu'à son terme
 Vers les plaines légères de pluie 
fine de vent soyeux de douce lumière 
 Ce ne furent que grâce et beauté
 Entre les barreaux de ma cellule 
à ciel ouvert
 Entre les rayons de mes roues 
ces interstices à mon déplacement si particulier
 Mon chapeau de lutin vissé sur la tête
 A dire et à redire des "Ti tengu caru"
 Pede molle i mo fratelli è 
sœurs en création 
 Mon unique raison
 Ma déraison ultime.

176

à a sabbia di rondini

 In u sandbox di e rondini
ci sò vergini in ogni locu
à a periferia è in l'apertura
ci sò raghji di luce è nodi d'ombra
per i zitelli di a tonda
e so mani frugavanu a polvera di l'anghjuli
cù profumi piccanti .

In u sandbox di e rondini
ci sò imagine di Epinal
sopra i capi biondi
cusì chì l'acellu chì vola veloce
si piglia
per uni pochi di signature scratch ulteriormente l'azzurri
è lasciate à u frontone di e case
a farandula chì balla .

In u sandbox di e rondini
ci hè oru sottu à a sabbia
è e radiche di l'arburu in gioia
affondà in bundanza
miriade di punti culuriti
nantu à a faccia di i zitelli di a cità
tenutu svegliu
da u gridu penetrante di u migrantu .

In u sandbox di e rondini
ci sò poltrone di plastica
dannatu da u tempu
chè a pozza di pioggia
postu nantu à a tavola bianca
si facenu vede
grazia
da a rondelle à u bagnu
gocce è piume mischiate
vicinu à u zitellu ghjucatu .


175

L'omu “coames”

L'omu hè un tuttu inseparabile. Per mezu di l'integrazione di u corpu, tenendu in contu u psiche assuciata cù una dinamica di apertura di a cuscenza in una perspettiva spirituali, l'omu hè unu. Sta visione tripartita di l'essere umanu custituitu da : u corpu-CO-, lama-AM-, a mente-ES- hè essenziale per esse parte di a nostra strada di crescita di esse, per l'omu “coames” .

Le corps n’est pas le tombeau de l’âme comme le pensait Platon, ma u strumentu musicali inspiratu da u Spìritu. In u nostru approcciu, être spirituel ce n’est pas échapper au corps mais s’ouvrir dans son corps à l’action de l’Esprit. Le corps traduit, d’une manière palpable et physique ce qui est autre, ciò chì hè metafisica, ce qui est impalpable et invisible . Le corps nous met en contact avec la réalité et nous permet un premier déchiffrage de l’univers qui nous entoure. Da ellu, pudemu vede, capisce, toccu, per sente, à tastà. Par nos sens nous accueillons des informations tangibles, informations qui peuvent nous faire accéder à des plans subtils .

I Ghjudei anu un approcciu unitivu à l'esseri umani. Ils le considèrent comme un tout : a sedia (previstu) pénétrée par le souffle (nefesh) où la chair est moins la chair-viande que l’Homme tout entier dans sa dimension cosmique et la “nefesh” la vitalité de la chair, ciò chì mette in muvimentu. Quallà, la chair ne se saisit jamais séparée du souffle. La chair sans le souffle n’est plus chair mais cadavre .

U Bibbia introduce ancu u cuncettu di“Piuvia” WHO qualifica u Spìritu di Diu, u soffiu rinvigorante. Questu “Piuvia” incita a criatura unfinished chì avemu da esse parti di una dinamica di realizazione, di a crescita di l'essere. U “Piuvia” permette di stabilisce a coherenza di e duie parti custituenti di l'omu, “previstu” et“nefesh” . Li dà energia .

Les Grecs ont perçu que la distinction entre l’esprit et l’âme s’avère essentielle. Platon pensait qu’en son intériorité l’âme prend conscience d’un quelque chose d’autre, elle est au-delà des considératins bassement matérielles, di a so aspirazione à a trascendenza . Cette dimension de l’âme, l'hà chjamatu “noi”. Le “noi” est apparenté à un organe de vision. Hè a pussibilità, au sein de la psyché de poser un regard sur les éléments de la psyché .

Chjamatu ancu parte suprana di l'ànima o punta fina di lama, le“noi” s'identifia profonda cum'è capacità di silenziu, di cuscenza è determinazione. A capacità di u silenziu internu o “Esichia” esperimentu in u meditazione è preghiera, carattirizza un statu stabile di esse. A capacità di cuscenza, di spressione è di parlà permette à l'Omu di diventà cuscenti di i so muvimenti internu è di pudè chjamà cum'è l'umore, elli emozioni, sentimenti, passioni. capacità di decisione è determinazione hè sta libertà chì l'omu hà da registrà è resta in un dinamisimu internu senza esse distrattu da u sollecitazioni da u mondu o di lassà esse distrattu da pinsamenti parassiti .

Hè tandu chì u Spìritu, le “pneuma”, Terminu grecu chì significa u soffiu chì vene da Diu vene à energizà l'essere. Il éclaire toute chose. Nous sommes alors des êtres en devenir d’être réellement des êtres vivants . Tocca à noi di ùn mancassi u mira, per ùn chjudeci, à ricunfigurà noi secondu a nostra identità persunale, d’accéder à notre propre désir, à notre propre manière d’être car la parole de chacun d’entre nous est essentielle pour l’ensemble .

Hè attraversu stu approcciu dil'omu “coames” chì pudemu avanzà versu a cunciliazione interna, fundamentu di ogni vita relazionale appassiunatu .

174

nyctalope è night owl in cuncertu

  Nyctalope è Noctambule caminavanu inseme manu in manu manu sottu à un granu chì passa .

Ragged è fora di ordine eranu cunfusi cù a salmuera chì un tifonu sgradatu avia lampatu u ghjornu nanzu nant’à l’avenue attività occulte .

Capace di piglià parte quandu u ghjornu venia, unu à troppu bastoni, l'altru per citazione à grazia Divinu, furzavanu quelli chì li circundanu à esce da a so riserva, à forza di nebbia, apre e labbra di un sole chafouin .

Un gabbianu pienghje mentre sguassava u mastru maiò di u schooner . I nuvuli in lentu assunzione si movevanu in l'increatu di u situazione .

Ùn si preoccupa micca di pinsamenti umanistichi Nyctalope è Noctambule anu spintu l'irragione per esse solu artisti opere discrete, occupatu cù colpi laser per trasfurmà u Piccole figurine gestuali da a zitiddina in spruzzi di frammenti culuriti .

Sarabandes, rumori di porte chì sbattono, molle vesciche di cattail, chiacchiere ruttando da gola à agonia ; tuttu era prontu à abbraccià di più davanti à u fretu di a notte .

Eccu cumu si parlavanu Nyctalope è Noctambule nant'à u mare per annegà u cervellu, mentri spotting in u volu di gabbiani, messaggeri sàvii lasciati da uni pochi di demolitori, lu orazione struggente ghjorni infiniti .

173