Di sicuru ch'ellu avia curaggiu

 Di sicuru ch'ellu avia curaggiu
 quellu omu
 per campà longu anni cun prudenza
 simplicità è modestia
 per guidà a so barca
 longu i banche di ogni ghjornu
 senza avè da dumandà induve andà
 senza vede passà u tempu
 avanza lentamente versu l'estuariu
 induve i limiti sfilanu
 induve tuttu diventa grisgiu
 chì a vista scurisce
 mancanza d'aria
 chì a mente ùn risponde più
 ma unni va
 triunfante in e so aspettative
 u misteru
 sta luce increata
 sta luce intensa chì vene da assai altu
 sta lacuna
 habitée de vieilles âmes
 stu fragile skiff
 sparisci tra i nebbie
 stu puntu altu
 fusione cù l'orizzonte
 in ricordu di ciò chì vene è va
 u spaziu di un soffiu trattenutu
 in memoria di ciò chì era
 tracce di u vostru nome nantu à u troncu scarificatu di l'arbulu
 esse assignatu
 per trasfurmà sta scrittura agrodolce
 in u duvere di cuscenza
 camminendu nant'à u caminu
 capiscitura di ciò chì hè
 crepe di a ferita riapertura
 una fine di l'estate
 cum'è un sguardu falla
 à marea bassa
 in quellu chì u core abita in amore.


 163 

Lascià una Risposta

U vostru indirizzu email ùn serà micca publicatu. I campi richiesti sò marcati *

Stu situ usa Akismet per riduce u puzzicheghju. Amparate cumu i vostri dati di cummentariu sò trattati.