Archivio di categurie: Annu 2017

sous la gouttière du temple

   Sous la gouttière du temple  
y'a la romance
la saga du temps qui passe
le cortège des semelles de bois
le frisson des roseaux
le gond d'une porte
que l'on ouvre
et qui grince
demain ou après-demain
de rien en rien
les bras ballants
yeux levés
à l'horizontale
festons des nuages
hors limite du ciel
en syncope légère
sur le pavé d'argile
à griffer d'ongles écaillés
le passage des fourmis
en rivière d'être
vers le sans arbre
du sable ridulé.


336

mon âge assis contre l’arbre

   Mon âge         
assis contre l'arbre
regarde
boule de suif éteinte
à la tombée du jour
un cataplasme en brise-glace
de retour de mission
de père et mère le descendant
au risque de connaître
flamme terminale
mes annales dispersées
un soir de grand vent
la carrière ouverte
et
dernier charroi
de mèche
avec le raisonneur apocalyptique
notre bâtisseur
notre fossoyeur
notre inventeur.


337

marée remise

   Marée remise   
marée rétrocédée
marée du compte à rebours
marée déposée
marée reprise
verrai-je le dernier hoquet
descendre toboggan
la pente aux ajoncs
la mise en veille
des sphaignes de l'étang
ma correspondance
en bel équipage
filant grand train
sans attendre que je m'éteigne
pleurs refluantes
sous le dais mercantile
des arrimages familiaux.


338

l’écritoire souterraine

   Noir de noir     
en l'écritoire souterraine
de corolle en corolle
tendre la corde
trà cane è lupu.

Capter la prosodie
du glatissement des vautours
vertigineux voiliers
éboueurs de vestiges
sans soupçon
sans contre-façon
accablant de tristesse.

Surgissement des mains tendues
jaillies
blanches
de la paroi anthracite
aux reflets de lune
en retrait des lumières de la ville
au son du buccin
sentinelle drapée du manteau de cuir
que revêt le vacher
le fouet dressé,
viatique devant l'autel
où surprendre la faille avouée.

Le Grand Bédé se dresse
le chapeau de clown vissé
sur son front Frankenstein,
gorille à la quenouille
taguant sur tablette d'argile
les blessures de sa pensée,
traces cunéiformes
gravées sur le pas de porte
goccia a goccia
d'un ciel pleurant de se savoir aimé.


335

Au soleil vert de notre enfance

 Au soleil vert 
de notre enfance.

L'eau s'écoulant
du puits à la mare.

Deux tritons
un mâle une femelle.

Douce effluve
des senteurs printanières.

De haut en bas
l'effigie s'affiche.

Le clap de fin
mord la poussière.

Accolé aux barrières
l'arc-en-ciel épilogue.

Suif dans la gorge
le glissant d'une corde.

L'aplomb du désir
l'épuisette à la main.

Tout passe
tout reflète la présence.

Devant le miroir
le visage enjoué.

Passer de ce qui est dur
à ce qui est tendre.

Etre en amour
avec soi-même.

Pas de théorie
juste une intensité venue de l'intérieur.

La grâce
on la reçoit.

Mamma
arrête de me dire qu'il faut pas.

La transmission
une course de relais.

Chaque âme est riche
de l'attention portée à l'autre.

Plein de papillons
ces messagers sans poids.

Entre genêts et ajoncs
les murs s'ouvrent.

File le vent
évitant les impasses.

D'avant le vrai silence
gambade douce gambade.

Ecoute
l'air respirer.


334

cusì bella à l'ombra

   Cusì bella à l'ombra   
è cusitu in spiritu
ella s'appoghjava
cappellu di paglia
sicondu i sguardi matrici.

nascìu
trà i misgi trà i cani
brevi sorprese
senza batte una palpebra
a sigaretta in apostrofu.

Grumbled sopra
in u tribunale di l'indignazione
affreschi di caverna
di i so vestiti presi in prestito
chjappu in i raghji
di una bicicletta
senza crutch
cu campana tintinnante
e parafanghi di lignu
stà drittu.

Era in zigzaga
da u platanu à l'arburu
a fossa di rana
scoppiendu e so bolle amare
mentre vagati.

Senza cerimonia
lace in u ventu
ella strappò a nebbia matina
mani nantu à a cinta manubri
un toccu di mimosa nantu à u nasu.

Cusì bella à l'ombra
è cusitu in spiritu
ella s'appoghjava
cappellu di paglia
sicondu i sguardi matrici.


333

passu à passu da viaghju à viaghju – 1

   Passu à passu,   
 da viaghju à viaghju,   
 in un circulu di circu   
 chì a sabbia insula    
 u rumore alza i cortini di u spettaculu. 
    
 entrata culurita,   
 barnum rumoroso,   
 polvera alzata   
 di a prucessiò di l'animali,   
 passioni di l'anima   
 elevatu à i pinnacles di i tempii   
 di smantellare,   
 per fà sensu   
 è trasfurmà.     

 Di sangue è culori,   
 i gridi furiosi di l'Erini   
 anu distruttu i paisaghji di a zitiddina,   
 i labbra di argilla di surgenti    
 anu fattu strada   
 cù ugelli di cimentu,   
 a petra di e prutezioni hè stata strappata,   
 e siepi sò state tagliate,   
 fossi pieni,   
 a volpe d'argentu   
 ùn truverete più u centru,   
 un ventu gattivu soffia i pezzi di terra   
 versu i terrazze di petra secca,   
 un vechju frassino bisbiglia e so ultime dispusizioni.     

 A notte coos,   
 piccioni d'anima   
 sovrapposte   
 violazioni di a cundizione umana,   
 bugie populiste   
 rimpiazzà u cantu di i pueti,   
 e tracce di i motori di guerra   
 seguitate i scarpi di ferru di i capelli,   
 u celu si scurisce,   
 ancu l'arburi sculpiti da u ventu di punente   
 stende in a tempesta.    
 
 L'aria hè brutta,   
 nant'à u muru di u lamentu   
 carte di vita   
 sgusciata è forzata   
 à l'articuli di e petre   
 coperto di licheni   
 diventa carne ansimante   
 di un tzimtzum casuale. 
     
 mani emaciate,   
 fora di e sacchetti per abbinà   
 scratch obliviu,   
 ochji roti   
 clip i valori di u spiritu,   
 una crema agria   
 trucco di sorriso da clown 
 i nostri ultimi vagabondi.   
  
 A furia pigghia   
 di notte,   
 in silenziu,   
 fattu bruttu da i passi di l'arme   
 lotte è odii,   
 maculata da l'elevazione   
 cuglieri novi,      
 diventa un complice dispostu   
 di una rinascita scarsa.  
    
 Ci hè erbe officinali   
 chè quelli di primavera,   
 erbe cullegiali    
 di baciu d'amatori    
 spargugliatu    
 in cerca di u grande sconvolgimentu,   
 un pezzu di pani   
 à u fondu di u saccu,  
 acqua in u ciborium di l'alterità.  
   
 Alzaremu u Sonu di ricchi,    
 ciottoli gettati nantu à u fiume,   
 accessibile à i richiedenti asile,   
 esce da u nostru esiliu.  

   
332

memoria di quattru fiori

   memoria in apnea   
quattru fiori nantu à a finestra
zitella à quattru zampe
a flotta
d'un sole struttu
da u mo fratellu, u mo amicu, u mo figliolu, u mo amicu
assuciati
à l'alba un amandulu sbocciatu
quandu u chiovu
chjappà cù una linea affilata
u passaghju di l'estate
u svegliu di a torre di guardia
nantu à a piaghja disposta
frontespizio sapiente
sopra a furesta
ochju assistente
senza atterri
pinsamenti
cullà in ritornu
sta guglia di a cattedrale
scoppiendu u patrimoniu cestieru di vimini
misura
nantu à u fogliu di l'urighjini
in u prucessu di esse
i galosce appesi
à l'estremità di e gambe magre
cum'è tù vai
polvera d'oru
e mani sguassate
u sceptre di esigenze
lyrics scappatu
di una pelle scoppiata
suspettu di ricordi
senza fame
in sta terra scura
induve e donne, omi è zitelli dopu à u mitra
incensu cù a so chiarezza
u bracciu di fiori sbiaditi
capelli arruffati
à u sarcasmu di i caschi a punta
rompendu i stinchi di i corpi sbiancati
in u circu di una evacuazione d'urgenza
carretti è fascii per abbinà
a mo zitella
Faraghju u focu
torna una volta
vi dicu una storia di dorme
foglia d'argentu
postu nantu à u sill di a finestra
flottà
nant'à u mare di i ricordi
rituale di corteggiamento
apertura bianca
porte d'amore
spinghje cù un gestu teneru
luntanu luntanu da a riva
l'ombra di l'olmu colossali.


331

Sylvain Gerard . opera d'arte 6 – u faunu cù a sedia

   Volava  
u ghjovanu cù a sigaretta
in stu imbrogliu di scalini
senza chì u passu apparisce
in cambiu di una piccula sedia
siate ciò chì a ghjente dicerà
cù i so longhi diti
tira a derisione
pocu
cavallu di Troia
rompe è entra
stanza di vincentu
in a sala di l'aspettattivi
u ghjattu salta nantu à a tavula
abbraccià u collu di u zitellu
severing cun un sguardu terminal
u ghjocu di mille è una tentazioni
fornu di notte
alzatu tremantu
a rota à pale di rinnuvamenti
in a matina fresca
néanmoins cautérisée
buttercups di sti pinsamenti
cù un soffiu struitu
rinunzii
à dock
senza chì u trenu strappa l'aria
di a so stridenza invertebrata
accumulazione di rifiuti di combustione
per in parte
rinnuvà a curvatura ardente di u faunu
davanti à a vergine chì canta.

Daretu à a finestra
arburi d'invernu
evitata di decide in u locu
parolle d'amore da un passatu passatu.


330

sylvain gerard . opera d'arte 5 – u zitellu persu di u caravanserai

 À u latu di u sognu   
u babbu
stendi a manu
a mamma
mani daretu à u spinu
u cane
chiudi a pista
u zitellu
nasconde.

In lontananza un mulinu olandese
primu pianu
l'appartamenti sò aperti
e culonne sustene l'arcu
un biancu latte copre i muri
u cavallu hè prontu.

Unu !
monte
sguassate i dolci
cun un gestu
ùn trattene micca a morte
esse u ventu in u frescu di a matina chjara
esse u glower di u vostru spaziu
succhia a vita
vermiglione cù spasmu
esse u celu in gloria
u mo figliolu
u mo diamante di u mumentu
à u cantonu di e labbra
puntu di surrisu
solu l'occasione per una cavalcata
solu l'attrito cù l'eternu.

fulmine
sapete u modu
pianu pianu
fora di l'interdetti
inclinazioni di l'ombra.

esse
ghiacciatu à u calvariu di i maritati
u mira di e verità
stu pezzu di velluto
induve mette a testa
ochju à ochju
prima di a lacrime.


317