Ochiul oferit la ceea ce este    
fara sa astepte    
ce qui est là et pénètre le photographe    
respiră    
ça laisse place au venu venant du sens    
dont nous ne sommes pas le sens    
dar atât de gata între degetul mare și arătător    
lasă să treacă    
în sfidarea explicaţiei    
au bonheur d'être là.        

cuvintele puse    
cuvinte îngroșate    
cuvinte mimoza    
că vântul înspăimântă    
à ne point douter    
că sunt mângâierea fiinţei    
au défilé des circonstances    
la marginea sufletului    
pe măsură ce apa scânteie    
cel fraîche et tendre lumière.   

( Photo de Chrystel Eugénie Colomb )     
 
 
675