• 

 Înfrângere fără cuvinte
 sub zborul unui spectru
 golindu-se de atributele sale .

 O noapte de exil
 devorat de pânza de vise
 fără ca secretul să corupă memoria .  
       
 Uitare între ceață și lună
 nu vei muri, nu poți muri
 glorii toată ziua stinse
 din măruntaiele văii
 din care se ridică sunetul dublu de oboi și saxofon .

 Vrăjire prelungită
 la limita unei treceri
 înainte de a se scufunda în întuneric
 unde încet se consumă
 carnea și unghiile tandreței cele mai bune duminică
 căzut în rouă de sânge
 înainte ca zorii să se rătăcească . 
      
 Capcană aranjată între felinare
 în mijlocul acestor epave
 decât un ordin misterios
 pământ în acest regat
 unde cremenul rece separă carnea de piele .

 Viața este aici
 viata este locul
 viața mea în tovarășul vieții tale
 dimensiunea XXL a medianei trasate
 între zâmbetul de copil albastru
 și perpetuitatea unui deșert blond .


 146 

• 

 În îndoială și speranță .
 Dacă există o legătură între artist și restul umanității
 nu se poate ca nimic viu să nu poată fi creat
 fără conștiința obscură a acestei legături de acolo
 legătură de dragoste și revoltă  .

 Continuarea poate veni doar după sfârșitul filmului
 o suită filtrată de veselia luminii lumii
 o suită pentru a urca scările patru câte patru
 în prietenie aerul îngroşat
 pe măsură ce timpul se amestecă cu timpul
 pe măsură ce a trecut această zi, nu se va mai întoarce
 ca coarnele ascuţite ale unui frig strâns la marginea pădurilor .

 Vor veni sau nu vor veni
 atunci vor pleca
 vietile lor concentrate pe ocupatiile lor zilnice .

 Pentru a întinde gâtul
 spre apropierea unei finitudini tot de sine
 se ridică aroma jertfelor făcute zeilor
 aproape de o atitudine umană care merită - râsul .

 se repedă înăuntru
 prin ușa dezamăgirii
 crime și violuri în lagărele de concentrare
 calvarul inefabil în care trebuie aşezat
 întrebarea sensului vieții sale
 inima bătând cu putere
 în fața cărții roșii a falsurilor
 unde să te strecori
 unde să-i scuipe cheaguri de cuvinte întunecate
 sur le corps de marbre du père parti dès la première ligne 
 où l'effort de s'engager
 qualifierait d'une attention première
 le souffle divin à promouvoir .

 S'élève
 par dessus la tendresse de l'aube
 aux accents de merles chanteurs
 le caducée de l'intelligence et de la culture
 union cadencée aux douces effluves de jasmin
 hors la solitude bitumineuse
 hors le mot à mot de l'encre noire
 hors le palais imagé des juges de l'octroi
 hors l'ourdissage des frasques de la bêtise
 hors cette étrange naissance entre chien et loup
 où lire vrai
 est l'ultime moment de décision
 pour rassembler en son âme
 la perspective d'un nouvel élan
 afin que l'énergie adhère à l'esprit
 tremplin
 où rebondir encore plus haut
 dans la vie simple  .


 148 

 Toi si transparent
 fricassée de grillons dans la prairie
 La căderea nopții
 priviți deschis la trezirea unui cer înstelat
 de neatins
 la sursa şoaptelor  .
 
 Ai venit din adâncurile pământului
 dintr-o mie de petale alcătuite
 în faţa sosirii agitate a graurilor
 a repeta
 que la marée monte
 apelurile dispar
 înăbușit în cală
 Sperând la ultima picătură de ploaie
 pe aripa nopţii
 de frunziș împodobit
 pe zidurile nostalgiei
 să urmărească trecerea furtivă
 între feminin și masculin
 și renaște în tine .


 147 

 Cu albastru peste tot fără albastru în suflet
 cu vânt fără suflare dar fără să-l piardă cu adevărat
 cu o tandreţe a aerului fără muscă carnivoră
 cu un copac tropical care nu ustură
 cu marea dar nu prea frig si fara rechini
 cu bărci pe care puteai să călătorești
 cu vânzători agitați care arată bine și nu scuipă nisip pe bronzul tău
 cu copii care nu strigă
 cu un soare nu prea fierbinte
 cu un stand de cartofi prajiti nu prea departe
 cu un polar de citit care nu este prea înfiorător
 cu un prosop de baie suficient de mare
 cu ochelari de soare fără amprente
 cu o umbrelă de soare care nu zboară tot timpul
 cu un telefon inteligent cu un ton de apel nu prea agresiv
 cu ore nenumărate înaintea ta
 cu o senzație dulce de foame care amintește de grătarul de seară
 cu zgomotul wavelets care mângâia malul fără zgârieturi inestetice
 cu un cer în care avioanele nu și-ar trage reclamele ilizibile
 cu o burtă nu prea mare care îmi permite să văd degetele de la picioare
 cu o crema de bronzare care nu trage firele de par in timpul uscarii
 cu cantitatea potrivită de transpirație care arată că grăsimea se topește, dar fără să picure
 cu o relaxare calmă la fiecare respirație sperând că nu va fi ultima
 cu o plonjare într-un somn pe jumătate însoțit de fluturi care zboară pe cerul azur
 cu capacitatea de a apuca un pumn de nisip fără a întâlni un fund
 cu proiectul de a nu face nimic în ciuda acestei minți care ne roade
 cu un vârf de infinit fără să se gândească la ce urmează .


 145 

• 

 Dumnezeu este o metaforă pentru tot ceea ce transcende planurile gândire intelectuală.

Gând intelectualul este o floare care nu-L desființează pe Dumnezeu.

Dumnezeu uneori în turiferele sale pot părea planta rădăcină a tuturor lucrurilor.

Gândul acela intelectual care inițiază înapoi urma iscoditoare a revărsării divine este rampa către adevăr.

Pistilul lui a iubirii în pragul aglomerației aruncă săgeata cunoașterii din permisivitatea păcatului.

jumătate de înțelepciune îngropată în incinta frumuseții este anticamera marii răsturnări.

A întreba insecta cu hrană ar putea descoperi ghiveciul cu trandafiri ai libertăţii.

Parfumul trosnind cu o mie de scântei de dragoste pe marginea limbii de foc marchează pe venind de la cel care spune.

Poezia în ea căutarea mirarii este metafora Misterului.

144

• 

 Marea albastră crudă a originilor
 m-am aruncat
 Am părăsit pluta de facilități
 și mi-a ținut doamna în poală
 apa era fragedă și propice înaintării situației
 slăbiciune offshore, fără pământ la orizont
 imens cu ondulații fine regulate și tremurătoare
 unde transparent
 Am putut distinge pietricele de jos
 Am înotat fără țintă
 timp infinit .

 Au apărut coaste 
 m-am apropiat
 peisajul era sterp
 totul era alb de cenuşă după cataclism
 copaci mărunțiți
 fără frunze, fără verdeață
 Am mers de-a lungul coastei
 un pârâu pe care l-am acostat
 o casă pe marginea unui morman de plante fosilizate
 rămășiță dintr-o pădure de altădată
 cimitir gigantic ridicându-și cioturile spre un cer de nerăbdare
 o casă cu schele de jur împrejur
 fiinţele umane trebuie să fi recăpătat stăpânirea locului după cumplita încercare
 L-am lăsat pe gente domnișoară
 și a urmat-o acasă
 o clădire din piatră cu două etaje
 în afara ușii când eram pe cale să batem
 deschis ca o rafală de vânt
 o suflare care ne-a aspirat
 un izvor ne-a înconjurat
 o femeie mică îmbrăcată toată în negru
 cu o cârpă moale, cu capul acoperit
 picioarele goale în sandale groase de piele
 a apărut o față cu ochelari și ridată
 să ne târască vioi într-un interior întunecat
 cele două femei păreau să se cunoască
 Aveam dreptul doar la o privire pe furiș
 De parcă nu aș exista
 dar eram cu adevărat vizibil ?
 prin această traversare pe care am efectuat-o fără efort
 condus de o sarcină
 nu eram un spirit ?
 s-a angajat acolo înaintea mea, un simplu martor
 o conversație plină de viață
 plin de bucurie de variații ale vocii
 două buchete de flori multicolore ciripind păsări vesele împletite
 în jocul mâinilor și al ochilor luminoși
 un cântec grațios făcut de bucurie
 a cărui limbă nu am înțeles-o
 Nu am fost unul dintre ei
 Eu am fost ferrymanul care le-a permis să se întâlnească
 asa ca am disparut
 puterea muncii efectuate .

 De atunci
 murmurul nu mai este simplul acord melodios al elementelor vieții întâlnite
 el este bower gros în viață întors și copiii râd
 pe urcarea potecii pietroase
 care străbate casa acum cunoscută .


 144 

• 

 Nu vă aplecați înainte de a dormi
 fii veselul ucigaș al misterelor
 se toarnă
 aceeași scenă trecând și reîncrucișând
 stiu sa spun
 că evenimentul este un set de fraze
 și că în vechea ceartă dintre real și vis
 uşa este în mijlocul efuziunilor
 Sentiment vag
 parțial apărute
 a unui nor de minciuni
 că vântul împinge spre munte
 pentru propoziții bântuitoare
 converti cuvântul rostit
 în cenușia confortului .

 fi porcul-spic
 admonestări viclene
 iar dacă pasul te grăbeşte
 ca melcul pe calea lui strălucitoare
 întoarce-te în hambarele tale
 pachetul inutil de înlocuitori
 încinge pânza cu lumină
 mergi la petrecere
 și descoperă-ți inima.


 142 

• 

     avansez
 de marmură
 în prima linie
 în această posibilitate de a ni se alătura
 în nunta noastră
 a adevărului real .

 Merg pe jos
 memorie de amprentă
 din gatul meu
 sort l'inefable
 la crematoriul tinerilor
 refuzând epuizarea .

 Și din moment ce viața este "vedea"
 mă dizolv
 pe malul harului
 în somnolenţă frăţească
 tăierea în fâșii subțiri colorate
 chipul mult căutat
 chipul copilăriei
 chipul fiecărui om în căutarea lui însuși .

  Și dacă totul ar fi fost o chestiune de tăcere
 mult mai mult decât muzica .


 141 

• 

 Este închis, dar ai grijă
 există insubordonarea luminii depline
 există dreptatea unei vigilențe cu arcul suplu
 acolo este pragul nămolului marilor spălări 
 există ambiția de a merge pe urmele numelui tău
 există circumcizia intimă a gamei de schimburi extinse până la limitele universului
 acolo stă responsabilitatea unei conștiințe impecabile
 là est la couture assemblant d'un fil écarlate les étoffes de chair et du verbe
 là est le passage que le pas des moutons foule
 rageuse conversation sur le chemin coutumier
 là est la feuille d'arbre lâchée au vent d'une terre lointaine
 là est la nuit des douleurs et des tentations ourlée par l'aube qui point .
 Ainsi va la nef accomplissant son office
 maîtresse d'exil et de vanité
 jaillissement de larmes au chevet de la finitude
 transmetteuse
 hors le sexe la fortune et la puissance
 le message qui n'use pas le cœur ni ne dessèche le sang
 le message des guerriers bien plus que celui des époux
 le message enflammé hors fatigue et regret
 le message dévoilé par le voire et l'entendre
 le message de la joie des vœux définitifs
 le message de la grâce et du sourire
 le message de la rosée tombée au matin de la  Saint Jean
 le message des fruits que l'on offre
 Le message qui jamais ne se referme
 la gratitude du jour .

 L'homme détient les clés de son fragile équilibre .
 L'homme est le créateur aussi bien de son enfer que de son paradis .


 143 

Tu n’en finis pas de partir .

Parfois quand de noirs nuages s’amoncellent et que la déroute plante son drapeau noir, ton cerveau se brouille, tu cries. Un cri au-delà de la douleur et de l’appel. Un cri aux causes abyssales. Un cri de personne humaine en proie à une rencontre improbable. Un cri qui dérange notre entendement habituel. Un strigăt scandalos care vrea să ne arate ceva. Dar ce ? Ce ai vazut ? Cât despre dumneavoastră emoții, Nu am cheia pentru a le decoda .

Rătăcești în acestea pământuri între câine și lup, unde cenușiul unei ierni saturate de ger ia imagini de altădată, unde vaporii din spatele originilor altera constiinta, a fi, unde halucinațiile și viziunile se întâlnesc .

Ești între viață și moartea, dar viața este cea mai puternică, chiar și în ultima călătorie, si este care ne permite să simțim fragilitatea acestei vieți, chipul lui unic şi că puternici din această experiență ultimă suntem din carne, a minții și a sufletului mari transcrieri de mister, noi cei nevinovati, noi adepţii lui Mirare .

Tu țipi și eu te aud pe coridoarele acestei case de bătrâni pe care nu l-ai făcut nu le-ai putut face niciodată pe a ta, atât de mult a fost dificultatea ta în comunicare și adaptare mare .

Nu mai sunt “doamna !” că scoți dar gemete lungi care se ridică din profunzimea ființei tale de a te adresa cuiva nedefinit, că nu poți numi. te salvează de pericol ? Te ușurează ? Ajută-te să treci peste acest calvar, această răsturnare a fiinţei care se scufundă în labirintul făcut din urme amintiri și impasuri ? Nu știi ce să întrebi, mâna ta slăbită se strânge mâna mea. Nici măcar nu-mi ceri să vin acasă, acasa .

funcțiile dvs elementele vitale au fost reduse la mâncat și dormit, iar când plec de la tine plângerea prelungită îmi macină pieptul ca un viciu și îmi strânge inima .

Când te părăsesc după ce te-am sărutat, Simt că asta va fi ultima dată ; și atunci nu mă mai întorc pentru că nu știu ce să fac ca să te ajut, pentru a te liniști, pentru a te calma. Laș te abandonez, si apoi eu te face să te simți vinovat !

Dès que je quitte l’étage où tu résides et que l’ascenseur atteint le Rez-de-chaussée, je n’entends plus tes cris mais néanmoins ils continuent de résonner au plus profond de mon être. sunt abandonat. Sunt lăsat afară, eu răul născut … poate ca tine. J’essaye de me faire à l’idée que je n’ai plus de papa, sunt trist, Sunt supărat, din burta mea se ridică o minge mare. ma calmez, Gestionez situația în timp ce suferă o ruptură viscerală. Strigătele tale mă urmăresc când meditez, când merg în ploaie, dans le vent, sub soare și aud vocea ta care mă cheamă, blând, très doucement telle une caresse, mangaierea ta, que tu me prodiguais quand dans mon petit lit d’enfant j’avais tant de mal à m’endormir .

Nu întrebi cu siguranta mai mult ajutor, se pare că nu mai ceri vești de la copiii voștri. Ești singur și ceața care te învăluie sugerează zborul corbi într-o dimineață răcoroasă de vară în copacii înalți care aliniau canal din Briennon .

Tu es là à attendre qu’une porte ultime s’ouvre dans le mur de cette chambre que tu n’as jamais investie. Sunteți poarta de acces către o oportunitate care nu trebuie ratată. Tu attends un dernier train qui siffle dans le lointain mais qui tarde à apparaître. Nu mai ai nimic de dat. Ce qui t’appartenait ne t’appartient plus, care era casa ta, ai fost deposedat. Ton appartement a été occupé, la vaisselle du dimanche et des jours de fête a été éparpillée, même ta signature a été copiée. D’espoir, punct. De sourires sur ton visage, punct. La trompette dont tu jouais à été offerte à l’enfant d’une soignante. Ton dernier bagage est bouclé, et puis d’ailleurs ça fait bon temps que tu n’as plus de bagages. Tu as donné, … nous avons pris .

Ocazional, dans des moments de lucidité, tu as pu demander que ça avance un peu plus vite, que la fin du tunnel s’ouvre sur la grande lumière terminale, à ce qu’on dit. Mais le sais-tu ce qu’il y a après ? J’aurai tant voulu que nous parlions de ça. J’aurai tant voulu que tu prennes cette initiative… Et c’est maintenant que j’entends, că măsoară tot ce poate un tată să-i dea lui copiii atunci când este conștient că face parte din marele lanț al generații și că propria sa viață, unic și sacru, este în slujba altora .

Poate asta va fi in seara asta. Poate peste cateva zile. deveni frig. Lasă oasele sparge ca sticla. Că sângele nu mai circulă. Acea nemișcare bruscă fii o ușurare după suferință. Lasă tic-tac al stimulatorului cardiac să facă a zgomot infernal în acest corp inert .

Vehiculul negru inca nu a sosit. Dar ce fac ei toate acestea așa-zise vii a bea pastis, a juca belotte, să se tăvălească în fața televizorului,  pe măsură ce îngheață pe marginea banului de gheață ! ” eu astept, moi, carul funerar ! “

Îmi amintesc de turul Franței pe care am fost să-l vedem cu Charlot, în ani cincizeci. A fost un pas contra cronometru. Ultimul alergător care a trecut era Anquetil care avea tricoul galben, iar apoi în spate urmase cel vagon cu mătură. Petrecerea s-a terminat, ne întorsesem cu trenul de la Versailles pentru a coborî la stația Pont Mirabeau și a reveni acasă via Avenue Emile Zola. Am ținut la distanță o pungă de hârtie care conținea niste mici obiecte publicitare pe care reusisem sa le prind pe drum a caravanei publicitare. A fost soare, cu un soare de iulie se juca frunzișul bulevardului. Mi-a plăcut această trecere de la umbră la lumină și mie Am sărit pe plăcile perforate de fontă care înconjurau copacii. am fost fericit că am petrecut ceva timp cu tine, papa, tăticul meu… Și asta vagon cu mătură care așteaptă !

Acum patru ani si jumatate, când mama ne-a părăsit, Am stat cu tine o săptămână, rue de la Jarry. A fost acolo ultima dată am fost cu adevărat aproape de tine. Nu m-ai întrebat niciodată alte întrebări decât cele strict materiale. Nu ai plâns niciodată. Nu nu ai evocat spontan nicio amintire. Dacă ar exista tristețe, nu mi-ai spune nu a arătat-o. o făceam “delicat” cu tine ca să nu te facă întrezări-mi necazul adânc și nu te-am împins astfel încât amândoi plâns pentru plecarea soției și a mamei noastre. Mi-a fost teamă că tu te prăbușești. Măsuram deja în tăcerea pe care ai arătat-o – este intotdeauna eu care am început conversația – că starea ta mentală a fost tulburată. Tu părea în altă parte din toate acestea. Lipsa ta de emoție mi-a făcut frig în înapoi. Nu am găsit cuvintele care te-ar fi făcut să spui, te contactam în sensibilitatea ta. Știam că ești deja puțin plecat .

Le 23 iunie, Data ziua de nastere a mamei, ma voi ruga pentru tine, papa. Ca esti din lumea asta sau din altă parte nu contează, deja ai plecat atât de mult. Ta plecare, ai anticipat-o cu mult timp în urmă. Ai vândut casa din Saint-Flour de parcă ai închide un episod din viața ta, parcă și-ar arde obiectele familiare pentru că după tine n-ar fi nimic, nimic altceva decât străini care vor căuta în afacerea ta, nimic altceva decât invadatori care vor distruge totul. Nu ai nu a insistat să păstrăm acest ancor familial. Ne-ai dat banii din vânzare fără să vă returneze, fara a spune vorbire. Emoții, punct ; de parcă ar fi murit ceva despre tine de foarte mult timp. Erai deja pe drum. Dans les semaines qui ont suivi tu as eu un grave ennui de santé dont tu t’es heureusement sorti. Et depuis tu attends la suite. Ce n’était pas ton heure. La ligne de démarcation passée, tu faisais comme s’il ne fallait pas se retourner. Question de vie ou de mort ? Fuite en avant ?

Dès lors que la terrible sénilité t’accable, que tu n’as plus ta tête, que la trinité de la dépression, d’Alzheimer et de la démence nous oblige à l’épreuve que nous devons traverser, toi et nous trois tes enfants qui sommes ainsi convoqués en tant qu’êtres de conscience et de compassion, de vulnérabilité, de transparence et de sang-froid, de réflexion et d’entendement à ce qui est ; nous nous devons d’être les témoins du grand oeuvre de la vie et de la mort pour nous soutenir dans l’accueil et l’entre aide afin de prêter main forte à ceux de nos proches qui en ont besoin. Nous ne devrions rien avoir à nous cacher. Nous devrions rester unis. Nous devrions nous parler. Les non-dits n’engendrent que repli sur soi, rejet et méconnaissance de l’autre et bien du malheur à nos enfants et petits enfants par l’ombre qu’ils jetteront sur notre mémoire collective .

Quand j’entends le glas de la finitude au clocher de l’existence, j’écoute, je vois, je suis triste, plang, je suis seul et ma solitude je la consomme avec mes proches, Îl împărtășesc cu cei dragi care mă iubesc. o mestec, eu ea distilează, eu ea “manduque”, această opţiune absolută a finitudinii, pentru că mă hrănește și mă ajută să cresc .

Oui, mă voi ruga Pentru dumneavoastră, sa te insoteasca, pentru a te sprijini, tu tată, trup si suflet asociati, să merg cu tine această potecă care merge de la casa ta până la cimitir unde stai mama .

Papa, eu tu promite să-ți amintești povestea vieții tale, și să onoreze această schiță existențială pe care mi l-ai transmis pentru a face rodnică viața pe care o ai pentru mine date, ca să înflorească această dorinţă de a face mai mult decât ce ni s-a dat dat. Și asta, astfel încât este “treaba buna” util pentru cei care ne vor urma .

Il est un temps déraisonnable où l’on met les morts à table pour un dernier repas, hors faim et soif matérielles mais plein de faim et soif symboliques et spirituelles, afin de recueillir les miettes de vie qui nous permettront de grandir sur notre chemin de connaissances et de sagesse, de donner sens à sa vie et de s’effacer en osmose d’amour devant ce qui est .

Papa, dans ta démence, émane une aura où affleure, pure et limpide, une valeur profonde. L’ego brisé cède la place à l’essence humaine. Et pour celà tu es précieux .

Le 23 iunie, je penserai à maman, je penserai à toi papa, je penserai à vous deux, mon frère et ma soeur, et ferai promesse de vivre ces dernières années qui me sont imparties, cât se poate de simplu, în ascultare, modestie, respect pentru personalitatea fiecărei persoane, sprijin si sfaturi, tuturor celor care vor fi dificultate .

Nu ar trebui ne rănește și avem curajul să schimbăm, pentru a lua legătura cu noștri rude, cu alții, chiar dacă pare dificil pentru că nu este foarte obișnuit în cultura noastră de familie. Tăcere dacă se poate autoregenera sine în meditație și contemplare, este nociv ca, transformare in liniste, el stinge lampa speranţei .

Și pentru că pe aici totul se termină cu un cântec sau un cuvânt bun, să zicem că nu ar trebui să-ți cântărești aproapele, nici asupra altora, nici pe acest pământ plin de misterul creaţiei astfel încât noi, lor “viu în mișcare”, rămâneți în comuniune cu Celălalt care va recunoaște că toți suntem frați dacă ne iubim unii pe alții .

140