De ses lèvres elle hantait la mastication des intentions, Un souffle vint, De superficielles, ses dents reflétèrent, à l'entrée du temple, le péristyle des âmes blanches. Filèrent les sans noms de la haine, recroquevillés sous les antennes du frère en terre. Puissions-nous, passagers de l'oubli, racler nos derniers os, au rythme des mirlitons de l'enfance.
Le Grand Jeu raffermît notre passé, rassemblant les fresques de nos errances, passage obligé, où planter l'organe éruptif, hors la périphérie de nos illusions.
En creux de nuit la lune ourla la montagne, face sombre sous le réceptacle de nos attentes, et tout fût retourné.
Spre umbră, în val de căldură deschis la gânduri înălțătoare deschide-te la febrele noutății deschide-te la clopotele turmei deschideți-vă la masa de duminică deschide-te către fotografia de familie deschide poarta care scârțâie deschis la miaunatul pisicii.
Spre umbră în val de căldură, știe să se coacă fără să se ofilească știi să primești cuvântul care vine știind să dea voce oricui este acolo știi să umple ochii cu lumină știi să zâmbești cui zâmbește știi să zâmbești aproape cui nu zâmbește să știe să țină împotriva inimii celui prețios a întâlnirii.
Spre umbră, în val de căldură, umple cu bunăvoinţă periajul celor vii umple oboseala momentului cu o siesta umple cu atentie sosirea copilului umple furtuna conflictului cu miere umple intenționat ușa care se deschide umple cu dulceață stacojiu a asumării riscurilor umple disconfortul cu o adiere ușoară.
Spre umbrăîn val de căldură, mulțumesc prietenie pahar de apă multumesc ca ai fost auzit mulțumește mărului care scârțâie sub dinte să mulțumesc că trebuie să urce zilnic multumesc dimineata devreme care ne scoate din intuneric mulțumesc cântecul insectelor de câmp multumesc timpul care trece.
Spre umbră în val de căldură, aduce copilul la scrierea viitorului lui adu-o pe mama la vigilenta ei adu pe tatăl la prova corăbiei adu pe bătrân la mirosul de fân tăiat adu cerul să se deschidă între perete și frunziș aduce un aer de sărbătoare pietrei duri aduce viața în părtășie.
Atela Vituperantă a vocii tale steaua iubirilor noastre plânge de bucurie în sus pantă ușoară a evadării noastre.
Speriat cu atâta tandreţe soldatul întoarse pistolul sub mesteacănul tremurător a toamnei asumarea mingii fără să iasă luna. Mers pe jos mergi pe marginea stâncii mulțumește-te cu puțin inchide ochii spray-ul atât de scăzut pe orizont a unui sentiment suprem.
Sună pe beadle spune-i că mor între clopoţei şi afine sub baldachinul înstelat cu o boltă superbă că furtuna s-ar fi împrospătat de transportul ei zdrăngănit.
Desculț pe maur lipiți bine în mână muzeta de pe umăr pălărie care acoperă urechile în spatele vacilor mergi la cabana câinele de pe potecă făcând ceea ce voia de la molehill la molehill ridicându-şi apoi botul pământesc ochi cercetători spre nesfârşită aşteptare. Cu fruntea inversată să revină după plecarea lui Orion spre deliciile zilei respira aerul dimineții du-te să mirosi iarba de rouă pigmentată depozitați două sau trei obiecte stropiți cu apă pe față bun venit gândul. Și apoi sensul spre delirul sensului în declin a spune ceva merită care ajunge să cunoască sens în direcţia asumată simț din senzație de sens esenţial scuza si dorinta. Pentru bule de aer a explodat în aer liber trage curcubeul pe ecranul alb al unei camere întunecate din mister pentru a evalua îndeaproape acuratețea unui sunet pe altarul sacru şoapte înfundate intră pe ușa ceremonială. Îmbrăcat în alb la raza de lumină care a apărut fii pasul pe placa de bazalt pas fără grabă decât ridicarea unui cântec transport până la răscrucea norilor. Joie, simțit în inimă, contact cu realitatea. 354
Vino tu la mine tard le soir ô lune inassouvie femeie de la tara copil al buruienilor bătrân familiar dans le miroir sous la luciole des souvenirs. priveşte în sus proche de la torche la templul aşteptărilor. Sois Sainte Femme arc-en-ciel des désirs.
Sois l'enfant stând pe marginea fântânii. Sois le vieillard oublieux la gânduri zadarnice.
Sois la mèche care aprinde focul de a fi însuși.
Sois l'oreiller aux mille grains de riz primind ceea ce vine în bucurie înțeleaptă une pincée de sel sur les lèvres brațele întinse în îmbrățișare lumină pâlpâitoare du jour à venir.
Sorte de lanterne aux joues roses Sourire étoilé éclaire les entrailles visage de dentelles saupoudré de lait tendresse contre l'épaule le chat s'enroule à ton cou. Arbre sans feuillage le rouge ronge les lèvres petit noyau sec que le regard accapare chevelure défaite d'un ventre mûr rousse démangeaison à porter devant l'autel la voix des filles sages en surplomb lunettes opaques d'une étreinte à genoux sur le sable visage contre terre pleure d'être pierre pieu étoilé dans les cieux d'une gymnopédie.
Ma fillema toute petitemon enfant éternelleCarmine de retourmon enfant des bleuetsque j'ai cueilli au ventre de sa mère. Puis frère vint. Et j'abandonnai le châteauau désir d'un autre hommene gardant que les membres éparsdont je reconstituai le corpsOsiris déchuquelques weekendsaffligé de ne pas avoir suconserver la chaleur du foyerentre mes mains inutilesfines poussièresque le vent porteau long corridor des remords. S'ouvrirent alors les portes de bronzequelques traces sanglantes sur les murs froidsam avansat percevantles lumières tremblantes de l'autre rivepar delà les hautes futaiesde mes passions en déraison. Le train entrait en zone libreles freins crissaientdes jets de vapeurbrouillaient les fenêtres à tirant. Un silence vintdes corbeaux coassaientdes voix hurlaient. La ligne de démarcation passéeje sus que rien ne serait comme avant. Quelques intentions de guingoisne purent répondre à tes demandesde retour à la maisonécriture enfantine sur papier roseloin des regardsle long d'une route de montagnepartageant mes nuits d'insomnieétoiles et lune en provisionle chien collé aux basquessans jamais me retournerj'allai. Le tricolore ruban franchicourse terminéeau labyrinthe des errancesil me fallut retrouver la terre mèremixe des atomes prêts au recyclage. Je me lèverail'air sera fraisle cœur saignerales pas se feront pressantspour retrouver le compagnon émergeantle rappel à l'ordre mémorielmon ami le doubleme tendant la couronne de fleursma fille en mandorlema toute petitemon enfant éternellema bleuetteque j'avais recueillie au ventre de sa mèreun jour de joie. 351
Aux cornes d'appel galets jetés contre les portes d'airain la montagne fige la parole.
Équidistante des embrasures la mesure frappe d'estoc et de taille sans que l'ombre advienne. Il y a du sang sur tes vêtements les lacets resserrés feront marche forcée. Élève la lune à hauteur des griffes de l'ambre marin. Tes pas longent le rebord de la sente de petits cailloux dévissent les pensées dépassent de la musette.
Ronge ton frein sois le brimborion des nasses refluantes sois grand sous l'averse. Abjure et me viens Callune des prairies premières Offrande à saisir.
