Faut-il que le temps implose et desserve la terre de ses histoires fourchues.
Faut-il que la plaie à jamais suppure quand la vie se rétracte.
Passe ton chemin homme sans horizon que la peur subjugue. Passe la main par la fente du secret qu'une autre main saisira. Ne remise point tes rêves en carême d'être au hasard des connivences. Évoque l'arbre pliant dans l'orage en cadence sous la rafale à faire sien l'âme du vent. Écarte les chemises du printemps sous la douceur des cerisiers en fleurs à compter les abeilles butineuses. Sois l'épée de feu parcourant le terrain de chasse des phrases incises. Sois l'épousée de la réalité éternelle dans sa transcendance fleurie. Sois le sel et la myrrhe sous l'eucalyptus frissonnant qu'anime les eaux de Tibériade.
Ce matin je suis mort et ne puis concevoir ma vie comme révolue. Les souvenirs ne pèsent plus le temps n'a pas d'horloge la neige est étale les oiseaux chantent le silence je ne marche plus je ne vole plus et ne sais si la moindre chose se fait. Puis-je alors dormir sans vigilance d'un sommeil permanent dans l'indifférence d'un état naturellement surnaturel. Puis-je revenir aux lieux de ma naissance sans effort à mesure que pelote se défait fil à fil centimètre par centimètre les ferrures de l'esprit sautent pour un pas de plus ne plus toucher le sol pieds nus les mains papillons inutiles sans que le sourire opère à même les coulures rouges groseilles contre le mur de l'oubli. Ce fût un instant sans que paraisse la nuit un instant de lèvres sèches devant l'enveloppe à encoller missive survenue. Je pouvais alors porter en terre la caresse d'être et enfanter.
Ea planează din ochii lui deschiși mângâia dealurile şi văile. S-a spălat din lacrimile ei continentele a revărsa oceanele. Ea a mers pe cioburi de timp colaps brusc de la o gaură neagră la o gaură neagră. A scuturat norii și mareele la cele patru puncte cardinale a legământului sfânt. Ea mângâie stelele în vântul solar al unui exces de lumină fără ca umbra să-l pătrundă. Ea este vizitată de cadavre roci de gaz și vânt a muri și a renaște. Ea se împrospătează cu un gram de șansă impulsurile primei cauze însăşi esenţa omului. Ea este ancora înțeleaptă a existentului și a supranaturalului dansul şi trecerea unei tăceri sensibile. Ea este bile și se învârte eclipsându-se pe sine calea spre finalul misterios. Nici o ureche nu o aude draperii cu ajurat luminos consacrat în ofranda lui. Pământ, oh pământul meu Mama Pământ este frumoasă pământ oh pământul meu. 390
Atât de mici sunt mâinile Mariei că orga emite cântecul păsărilor ciripit de printre pânze de la montée vers l'aube. Pe măgarul muzician Am măsurat cu privirea distanța de la mine la sine o clipă de eternitate. De cranii în nisip punct obsidianul pe de altă parte se lamentant d'ordres laissés là. Piele neagră și spumă albă în cadrul ferestrei se ridică fumul douce et tracassière. Sunt frumoase si bune cântece ale fiinţei piei deschise ale copiilor lui Emaus liber de angoasa si nimic. mângâiere în umbră pe grătarul soarelui d'une quête danse l'amourîn consecinţă. 389
Mâinile astea care arată ca nimic nici măcar la închiderea plăgii. Această ușă s-a încrucișat a respira mai greu. Privirea aceea atât de îndepărtată fără a ridica vălul acolo pe umăr încadrând zile triste contemplând cărbunii lui Sylvain venit la plutire greață de bulion gandaci de memorie scuipându-și excrementele în ritmul unei țigări. Fereastra era deschisă pescărușii se învârteau vântul sugea măduva din oase pentru ultima dată trage apă din fântâna Vechiului un zgomot în spatele ușii Știam că nu va veni mestecat în vertijul uitării vânt pe alei să-l înjunghie pe diavol a s'y mire spumă moale în nămolul zilelor fertile o lumânare în față un felinar în spate. 388
A construi pentru a nu trebui să devină. Ignorați mușcăturile zilnice pentru mai multă ușurință în înălțime. Aflați cum să colectați restul eșecurilor într-un proces de conștiință.
A fi lupul pe margine și pretinde că ignoră sârma ghimpată din Marele Câmpii. Ochii deschisi larg în faţa expansiunii vântului de vest.
În zori de despărțire dovezi de lună a merge spre lumină. Salvează lumânarea fără a arde rugul amintirilor.
Sacralizează miopia interioară în lenjeria mototolită a nopţilor de retragere.
Aflați cum să rotiți roata să împrăștie nisipul.
Ridică-te iar și iar în ciuda rănilor copilăriei.
Deveniți o perlă perforată înainte să te mănânce sarea.
O noapte de tandrețe elan stropit frunze de toamna să orchestreze consecințele de pe pământ. Zgomot în mașina de spălat o cheie neatenționată lăsat în buzunar o neglijență, cel puțin. La nivel aşezaţi-vă si apoi nimic o rază de soare prin obloanele cu jaluzele. Plecând încet fluturând în vânt fără resentimente doar o garoafa intre dinti. Afirmați sosirea lui pe piatra dură a intrării sub gratiile ferestrei O, bunica ! 387
A fi, perdusDans la frilosité des avancées technologiquesCoups de gueule contre le mur des incompréhensionsSe lient et se délientLes bonnes raisonsAu sens giratoire d'un consumérisme béat. Frappant d'un zeste du sabotLe condominium des afflictionsL'homme de bureEn ses vérités surannéesDevient Don QuichotteDerrière le miroir des lamentations. Monte des fosses d'orchestreL'appel des repris de justice, Vêtus d'hardes spectrales, Corps éventrées, Rigueur ajoutée, Harnachés d'obsolescence programmée. Cellulose dégoupilléeEn effraction d'un ordre disperséLe temps appelle le tempsAu creux d'un nid de coucouLa vase refluanteColmatant les brèches de l'oubliS'enquière d'une halte secourable. Proviennent d'on ne sait oùDans un faisceau de lumièreLes mains ouvragèresAux doigts grêlés de piqûresRonde enivranteLe regard baisséRassemblant les myriades d'âmes errantesAutour d'un chant psalmodiéQue le tissage expose. 385
dans la frilosité des avancéestechnologiques coups de gueule contre le murdes incompréhensions
se lient et se délient les bonnes raisons au sens giratoire d’un consumérisme béat
frappant d’un zeste dusabot
le condominium desafflictions l’homme de bureen ses vérités surannées
devient Don Quichotte derrière le miroir deslamentations.
Monte des fossesd’orchestre l’appel des repris dejustice, vêtus d’hardesspectrales, corps éventrées,
rigueur ajoutée,
harnachés d’obsolescenceprogrammée.
Cellulose dégoupillée en effraction d’un ordredispersé le temps appelle letemps au creux d’un nid decoucou la vase refluantecolmatant les brèches del’oubli s’enquière d’une haltesecourable.
Proviennent d’on ne saitd’Unde dans un faisceau delumière les mains ouvragères aux doigts grêlés depiqûres ronde enivrantecel regard baissé
Tout si sensiblela feuille d'érable de l'automnerouge d'un premier regardchue sur le solfleurant bon la cigognequ'un air de fête accompagnâten son envol. Une âme paraîtdans un bouquet d'efforts soyeuxau soleil naissant de tendres accolades.
Haut les cœursen caresse d'êtreponctué d'une pluie d'étoilesfût roulée le long de la pentela roue de la viejusqu'au ruisseaudes souvenances éparseslèvres levées rosesvers la nef de nos yeuxde tant d'étoiles éclose.383
